BROKER de CREDITE oferă servicii financiar-bancare de peste 5 ani. Experiența și profesionalismul ne recomandă, mulțumind până acum mii de clienți care ori de câte ori au nevoie de un produs bancar sau de un sfat din domeniul financiar, apelează cu încredere la ajutorul nostru.
Din dorința de a fi mai aproape de fiecare dintre voi, anul acesta am reușit să ne extindem cu sprijinul UNIUNII EUROPENE prin programul “START UP pentru Regiunea Sud-Est”. În felul acesta am reușit să deschidem prima sucursală în Galați, pe Str. Oțelarilor nr. 34, bloc D4, Parter, iar în decursul anului viitor să ne extindem la nivel național. Totodată, în momentul de față acoperim întreaga regiune S-E, deplasându-ne noi la dvs.
Misiunea noastră este să avem cât mai mulți clienți mulțumiți care să obțină finanțarea dorită. Dacă și tu ai nevoie de un credit, aplică AICI sau contactează-ne pe pagină de Facebook, prin e-mail (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.) sau la telefon 0721.151.985. _